Fonduri europene pentru români
Probabil că ai auzit până acum de fonduri europene. Ele au picat ca din cer peste capetele românilor și aceștia au putut să își vadă visele cu ochii. De cele mai multe ori, românii au ridicat afaceri profitabile cu ajutorul unor fonduri europene. Ce înseamnă pentru români fonduri europene? De cele mai multe ori înseamnă ajutor nesperat și indispensabil. Cele mai multe fonduri europene sunt nerambursabile și au un singur scop. Acela de a ajuta țările aflate în plină dezvoltare economică să devină mai moderne, mai avansate. Prin fonduri europene am putut vedea alte standarde în spitale și școli. La nivel național, am primit o altă calitate a vieții. La nivel antreprenorial, am putut vedea visele și ideile unor cutezători prinzând viață prin fonduri europene.
De ce ai vrea să iei fonduri europene
Atunci când statul român nu te consideră destul de important, nu are bani pentru tine, rămâne să apelezi la magicele fonduri europene. Toate țările membre UE pun sume mari într-o căciulă virtuală și apoi împart bucăți din ele oamenilor, proiectelor care au nevoie. Se aseamănă cu o ruletă țigănească în care sunt toți pentru unul și unul pentru toți.
De ce ai vrea să iei fonduri europene? Pentru că este cel mai sigur și mai eficient tip de ajutor pe care îl poți primi. Dacă acele fonduri europene sunt și nerambursabile, totul este și mai bine. Primești ajutor pe termen lung, o sumă mare de bani pe care o poți investi în ideile tale, dar vei avea responsabilități. De cele mai multe ori vorbim de menținerea activității pe cel puțin 6 luni sau 3 ani, angajarea a cel puțin o persoană și nelichidarea firmei. Primești fonduri europene, dar va trebui să demonstrezi că le folosești cu cap, altfel le returnezi.
Avantajele primirii unor fonduri europene pensiuni
Aproape orice tip de afacere se poate bucura de primirea de fonduri europene. Mai ales în ultima perioadă nefastă pentru afacerile HoReCa, antreprenorii au apelat la fonduri europene pensiuni. Cu ajutorul unor fonduri europene pensiuni au putut plăti facturile și angajații, astfel menținând afacerea pe picioare. Când vorbim de fonduri europene pensiuni, vorbim de un ajutor oferit de cele mai multe ori nerambursabil. Un fel de mană cerească în domeniul afacerilor.
Avem nevoie de fonduri europene agroturism?
Da, avem nevoie de fonduri europene agroturism pentru a susține mai multe zone din țara noastră și turismul de acolo. Avem nevoie de turiști pentru a învia economia locală care are mari carențe. Avem sate în care se ajunge cu greu, oamenii de aici nu ajung prea des sau prea repede la oraș. Totuși, peisajele, aerul, fructele, legumele sunt extraordinare.
Cu ajutorul unor fonduri europene agroturism vom putea îmbunătăți infrastructura și condițiile de cazare. Aducem turiști pentru experiențe 100% rurale și ajutăm localnicii să supraviețuiască. Dăm o șansă unor locuri superbe, dar uitate de oameni. Prin fonduri europene agroturism putem aduce acasă tinerii plecați în străinătate. Pot reveni pentru a deschide pensiuni și alte afaceri sîn locurile natale.
HoReCa – avem nevoie de fonduri europene? Clar DA!
Domeniul HoReCa a avut de suferit în ultimii 2 ani, dar trebuie să facem ceva. Nu putem lăsa să se pună lacăte pe ușile localurilor și cazărilor unde avem atâtea amintiri. Dacă statul nu ajută prea mult, avem o altă opțiune: fonduri europene turism. Putem accesa fonduri europene agroturism sau fonduri europene turism pentru a ține deschise afacerile, a le dezvolta sau chiar deschide acum.